Transport GRATUIT la comenzi mai mari de 400 lei, pentru orice locație din România.

CALEA CĂTRE CARTE ⚪ ACADEMIA NONFICTION
GABRIELA ALEXANDRESCU
GABRIELA ALEXANDRESCU

Autor, Poet, Artist și creator de vise și povești

De mică am simțit că există mai multe lumi, lumi de poveste care îmi oblojeau sufletul când acesta era dezamăgit de lumea Mare. Copilul din mine trăiește în același timp aici dar și în partea nevăzută, cea care dă naștere la povești și crește oameni.
Am crescut, dar în mine trăiesc personaje fantastice, universuri care mă hrănesc. Cuvinte care abia așteaptă să plece pe firul cernelii și să prindă contur. Am început timid cu povești și apoi cu poezii. Eram încântată când prietenii mei se recunoșteau în versuri, când prin mine parcă curgea poezia, ca și cum cineva îmi șoptea la ureche, iar eu doar mă lăsam purtată de această inspirație.
Chiar dacă viața m-a dus spre domenii de control și autoritate, mereu m-am întors spre artă și creație. Am încercat tot felul de lucruri, de la bijuterii quilling, cadouri personalizate pictate sau decoruri florale. Și, cu cât fac mai multe, cu atât mă descopăr mai bine și rămân uimită de lumea care se deschide prin mine. Îmi place să aduc bucurie celorlalți, căci am descoperit că îmi aduc mie împlinirea și pofta de viață. Cu cât dăruiești, cu atât primești mai mult!

    Coșul Tău Este GolRevenire la Magazin
    ×