MANIFEST PENTRU FEMEI
69,93 lei
Cu aciditatea caracteristică adevărului născut din suferință, neputințe și revoltă, prin această carte, Andreea E Dumitru ne propune un exercițiu de sinceritate și introspecție, urmat de un experiment individual, dar și colectiv, de a schimba fața lumii în care trăim.
În stoc
„…În cadrul societății este un privilegiu să ți se încredințeze o mare responsabilitate. Oare își conștientizează femeia, privilegiul de a fi prelungirea mâinii creatoare a Lui Dumnezeu în construcția viitorului omenirii pe acest Pământ?” – ANDREEA E DUMITRU
*
În cartea „MANIFEST PENTRU FEMEI – Scrisori acide pentru mama”, prin poveștile de viață expuse de către autoare în această serie de scrisori ies la lumină sentimente și gânduri, ce vor răscoli suflete și minți, în drumul lor de a aduce conștientizare și împuternicire femeii, în rolul de creator desăvârșit al prezentului și viitorului copiilor… al oamenilor de mâine din întreaga lume.
Cu aciditatea caracteristică adevărului născut din suferință, neputințe și revoltă, prin această carte, Andreea E Dumitru ne propune un exercițiu de sinceritate și introspecție, urmat de un experiment individual, dar și colectiv, de a schimba fața lumii în care trăim.
„Pentru că nu-i așa, societatea are la bază individul, iar individul suntem fiecare dintre noi, toți cei care am rostit măcar o dată în viață cuvântul mama…”
„Scrisori acide ce rescriu relația dintre mame și copii – despre curajul de a spune adevărul și misiunea de a schimba lumea.”
Informații despre carte
S-ar putea să-ți placă și…
POEZIE pentru Umanitate (Antologie)
POEZIE pentru Umanitate (Antologie)
O RĂSFĂȚAT-A VIEȚII
„Anii pe care i-am trăit în sânu’ dragostei bunicilor și în mijlocu’ naturii, în strâns legământ cu tot ceea ce se naște și moare sub înaltu’ cerului sfânt, m-au învățat ce-nseamnă să fiu o răsfățat-a vieții...”
– Andreea E Dumitru
O RĂSFĂȚAT-A VIEȚII - Memorii dintr-un crâmpei de Rai
Ancora minții și, mai cu seamă, a sufletului autoarei este schițată în paginile acestei cărți, pentru a amăgi uitarea și pentru a ne întinde și nouă, s-avem la purtător, un crâmpei de Rai și un îndemn la viață! Ca să rămână scris negru pe alb că există Raiul pe Pământ, și e la îndemâna orișicui vrea să îl vadă. Fiecare dintre noi l-am primit, ne-am primit la naștere și propriul crâmpei de Rai... și așa cum am uitat de unde am venit, am uitat și darurile noastre... „Cartea-mi de debut s-a cerut singură să fie despre primii pași pe lumea asta, ca în firescul tuturor, cei dintâi au fost cei însemnați, dar și cei mai plini de însemnătate... Fiecare dintre cei care vor gusta amintirile-mi despre răsfăț își vor aminti și își vor recunoaște propriul crâmpei de Rai și doar așa îl vom aduce în văzul tuturor și pe Pământ... și ne vom fi desăvârșit menirea...” - Andreea E DumitruO RĂSFĂȚAT-A VIEȚII
„Anii pe care i-am trăit în sânu’ dragostei bunicilor și în mijlocu’ naturii, în strâns legământ cu tot ceea ce se naște și moare sub înaltu’ cerului sfânt, m-au învățat ce-nseamnă să fiu o răsfățat-a vieții...”
– Andreea E Dumitru
O RĂSFĂȚAT-A VIEȚII - Memorii dintr-un crâmpei de Rai
Ancora minții și, mai cu seamă, a sufletului autoarei este schițată în paginile acestei cărți, pentru a amăgi uitarea și pentru a ne întinde și nouă, s-avem la purtător, un crâmpei de Rai și un îndemn la viață! Ca să rămână scris negru pe alb că există Raiul pe Pământ, și e la îndemâna orișicui vrea să îl vadă. Fiecare dintre noi l-am primit, ne-am primit la naștere și propriul crâmpei de Rai... și așa cum am uitat de unde am venit, am uitat și darurile noastre... „Cartea-mi de debut s-a cerut singură să fie despre primii pași pe lumea asta, ca în firescul tuturor, cei dintâi au fost cei însemnați, dar și cei mai plini de însemnătate... Fiecare dintre cei care vor gusta amintirile-mi despre răsfăț își vor aminti și își vor recunoaște propriul crâmpei de Rai și doar așa îl vom aduce în văzul tuturor și pe Pământ... și ne vom fi desăvârșit menirea...” - Andreea E DumitruProduse similare
FEMEIE ȘI MAMĂ ÎNTRE DOUĂ SECOLE
Femeie și Mamă între două Secole[/caption]– Maria Salvan
Cartea „Femeie și mamă între două secole” este un cânt de recunoștință, un omagiu adus femeii și mamei din toate timpurile dar și un ghid în care autoarea, Maria Salvan, ne împărtășește experiențe din propria-i călătorie prin viață. Propunându-și să ajungă la inimile femeilor, ea ne împărtășește… nu doar fragmente din jurnal său de viață, ci și o mare parte din lecțiile învățate de-a lungul drumului parcurs, transformările profunde pe care le-a trăit și modul în care a reușit să-și sculpteze destinul, într-o lume în continuă schimbare. Prin cuvinte bine ticluite și bazându-se pe o experiență vastă, Maria Salvan ne dăruiește mai mult decât o carte… o resursă valoroasă pentru orice femeie ce alege să-și umple viața cu lumină și bucurie… pășind pe calea rescrierii propriei povești.FEMEIE ȘI MAMĂ ÎNTRE DOUĂ SECOLE
Femeie și Mamă între două Secole[/caption]– Maria Salvan
Cartea „Femeie și mamă între două secole” este un cânt de recunoștință, un omagiu adus femeii și mamei din toate timpurile dar și un ghid în care autoarea, Maria Salvan, ne împărtășește experiențe din propria-i călătorie prin viață. Propunându-și să ajungă la inimile femeilor, ea ne împărtășește… nu doar fragmente din jurnal său de viață, ci și o mare parte din lecțiile învățate de-a lungul drumului parcurs, transformările profunde pe care le-a trăit și modul în care a reușit să-și sculpteze destinul, într-o lume în continuă schimbare. Prin cuvinte bine ticluite și bazându-se pe o experiență vastă, Maria Salvan ne dăruiește mai mult decât o carte… o resursă valoroasă pentru orice femeie ce alege să-și umple viața cu lumină și bucurie… pășind pe calea rescrierii propriei povești.ÎNVAȚĂ SĂ VORBEȘTI CU IUBIRE
ÎNVAȚĂ SĂ VORBEȘTI CU IUBIRE
ANTOLOGIA de JAD – Un Nou Început [vol. 1]
Autori: A.STAEL Delaoana Cinderella Mimi Roșca Cătălina Ilieș Maria Salvan Raluca Irimie Raluca Bănuță Adina Nedelea Angela E. Ifrim Mihaela Anghel Stanca Solomon Mihai Dumbravă Monica Moldovan Nicoleta Trăilescu Mihaela Zaharencu Andreea E Dumitru Florina Popa Dumșe Alexandra Vasilache Diana-Corina Cherșa Oana Mihaela Căpățînă
Coordonator antologie: Mirela Carmen Stancu

S.I.M.T Calea Către Carte [Antologie]
O colecție de povestiri scrise cu sufletul, de temeri destăinuite cu sinceritate, toate încununate de cinci secrete, care odată cunoscute, demontează orice teamă și oferă inspirație și motivație celor care iubesc scrisul pentru a continua să scrie.
Simte scrisul și pășește pe Calea Către Carte, alunecând pe muchie de poveste!
Coordonatori: Mona Șimon & M.C. Simon
Autori:
Daniela Alistar Ramona Badea Florina Popa Dumșe Diana Gole Lelia Iancu Oana Lambrache Oana Pană Theodora-Raluca Păun Almona Țilea

Recenzii
Nu există recenzii până acum.