ApiHerbal DACICA
57,72 lei
ApiHerbal DACICA – Ritualuri pentru suflet, minte și corp – CAMELIA LOVIN
Prin intermediul acestei cărți autoarea ne reamintește de puterea naturii și a originilor. Cartea ne dă ocazia să experimentăm un ritual purificator pentru minte, corp și suflet.
Pornind de la cunoștințele dobândite de la bunica și mama ei, continuînd cu o documentare minuțioasă, Camelia Lovin ne dăruiește o listă amănunțită a plantelor care cresc pe meleagurile noastre și care au efect benefic asupra sănătății.
În stoc
ApiHerbal DACICA – Ritualuri pentru suflet, minte și corp – CAMELIA LOVIN
Autoarea ne face o invitație pe care nu avem cum să o refuzăm. Cu înțelepciune și iubire pentru străbunii noștri, autoarea ne deschide larg poarta către un adevărat SPA DACIC contemporan.
Vă mai amintiți poveștile pe care vi le spuneau părinții sau bunicii despre familia voastră, despre rădăcinile pe care le aveți? Obiceiurile culinare din propria familie? Sau leacurile naturale folosite?
Ei bine, Camelia Lovin își amintește. Chiar foarte bine!
Pornind de la cunoștințele dobândite de la bunica și mama ei, continuînd cu o documentare minuțioasă, ne dăruiește o listă amănunțită a plantelor care cresc pe meleagurile noastre și care au efect benefic asupra sănătății.
Prin intermediul acestei cărți autoarea ne reamintește de puterea naturii și a originilor. Aflăm despre dulceața nemuritoare a mierii și avem ocazia să experimentăm un ritual purificator pentru minte, corp și suflet.
Tot ce ai de făcut pentru a te bucura acum de toate aceste comori este să accepți invitația în lumea practicilor strămoșești, în universul tradițiilor și a bucuriei de a duce mai departe învățăturile dobândite de generații.
“Oare există cineva dintre voi care să nu se fi bucurat de acest gen de vindecări magice cu leacuri părintești și bătrânești? Cum am putea exista dacă nu am transforma imposibilul în ceva frumos, miraculos, ca o adiere cu glas, ca o șoaptă cu gust dulce, ca o aromă cu iz fermecat? De aceea mi-a venit ideea să scriu această carte pe care să o intitulez APIHERBAL DACICA – ritualuri pentru suflet, minte și corp cu miere și ierburi străvechi, ca să ne amintim despre miracolul din noi, din moși-strămoși.” ~ Camelia Lovin
CUPRINS
Introducere …………………………………………….…… 9
Capitolul I ……………………………………………………. 17
Puterea pelasgilor traco-geto-daci din noi
- Origini milenare care vorbesc azi ………………..…… 19
- Tradiționalism culinar moștenit ……………………… 43
- Magia naturii vindecătoare …………………………….. 63
Capitolul II ………………………………………………….. 97
Verdele etern traco-geto-dacic al leacurilor românești
- Plante terapeutice străvechi …………………………… 99
- Alte plante terapeutice din natura României ….. 173
Capitolul III …………………………………………….. 225
Dulceața nemuritoare a mierii
- Mierea din străvechi timpuri …………………….… 227
- Mierea terapeutică din flora spontană a României…. 247
- Alte produse apicole terapeutice …………………… 273
Capitolul IV ……………………………………………..… 291
Vechi ritualuri magice ale Zeițelor Traco-Geto-Dace
- Cercul Feminității în armonie cu Natura ……….. 293
- Ritualuri și filosofii moștenite din familie ……… 329
Capitolul V …………………………………….……….. 367
SPA DACIC contemporan
- Relaxare ritualică conștientă ……………………. 369
- Băi cu plante și ritualuri conexe ………………… 385
2.1. Utilizarea externă a plantelor …………… 385
2.2. Categorii de băi, plante și beneficii ….. 409
2.3. Măști, comprese, plante și beneficii…. 449
2.4. Automasajul …………………………….….. 455
- Rețetar de ELIXIRURI ApiHerbal Dacica……….. 467
Bibliografie ………………………………………………… 501
Informații despre carte
Produse similare
BUCĂȚI DE SUFLET
BUCĂȚI DE SUFLET
În cartea de memorii „Bucăți de Suflet”, autoarea – Mimi Roșca, ne prezintă întâmplări reale, „mai mult sau mai puțin modificate și romanțate, de dragul unor persoane dragi, sau de nedragul altora”, evidențiind modul în care a simțit și înțeles viața, în diversele ei etape. Întroducându-ne în universul său interior, autoarea ne demonstrează subtil că, atunci când nu te mai simți victima altor persoane, sau a sorții și cauți învățătura din fiecare situație, criza cu care te confrunți îți va arăta lecția pe care trebuie să o înveți și să o accepți, astfel încât, să nu o mai repeți, iar și iar, transformându-ți viața într-un calvar. Dezvelindu-și sufletul și inima, Mimi Roșca ne arată că, doar noi suntem cei care vom găsi răspunsul la toate întâmplările și încercările pe care le trăim, acestea repetându-se, până când, ne vom accepta și înțelege destinul.
„Istorisirile mele sunt prezentate după fapte reale. Unele întâmplări au fost mai mult sau mai puțin modificate și romanțate de dragul unor persoane dragi mie, sau de nedragul altora. Am evidențiat percepția fetiței (care eram odată) în funcție de interacțiunea ei cu personajele, dar și de modul în care m-am simțit și am înțeles viața de atunci.”
„Eu sunt iubirea, adevărul și iertarea! Eu sunt lumina, viața și învierea!
Aceste afirmații mă conduc în fiecare zi prin viață. Ele mi-au schimbat viziunea și mi-au reconfigurat dorințele.
Nu spun că sunt un om mai bun, dar pot să o spun cu mâna pe inimă că în fiecare zi se vede schimbarea, iar asta mă face să fiu încrezătoare în puterile mele. Fiecare cuvânt din cele două propoziții afirmă puterea cu care am fost înzestrați și pe care ar trebui să ne bazăm în fiecare clipă.
Sunt lucruri care s-au petrecut de mii de ori și lucruri care s-au întâmplat doar o singură dată. Alte lucruri poate nu s-au întâmplat nicicând sau poate s-au petrecut doar la mine în minte.”
- MIMI ROȘCA

De la Suferință la Vindecare – vol. I+II
NOTA: Cartile pot fi comandate si separat.
„Am murit de nenumărate ori pentru a mă renaște, precum pasărea Phoenix din propria sa cenușă. Au fost zile în care zăceam nemișcată, plângând neîncetat, însă am trăit și frânturi de fericire și bucurie, care creșteau în fiecare zi, cu cât eliberam mai mult din bagajul pe care-l cară sufletul meu.” ~ Ella IhtusVolumul *
DE LA SUFERINȚĂ LA VINDECARE * Soluții de bază pentru regăsirea sufletului „De la suferință la vindecare * Soluții de bază pentru regăsirea sufletului” este o carte născută din conștientizările și experiențele autoarei, rezultate din munca interioară săvârșită pe parcursul a multor ani. Ella Ihtus ne prezintă elementele de bază descoperite și ne dăruiește uneltele ajutătoare pe care le putem folosi, astfel încât să putem asimila intr-un mod cât mai ușor conștientizarea, iertarea, acceptarea, starea de prezență, pentru a putea elibera rănile trecutului și energia stătută din interior, pentru a nu mai acumula și atrage noi lecții cauzatoare de suferință. Metoda de lucru prezentată include atât autosugestionarea prin folosirea afirmațiilor, cât și alte tehnici complementare, cum ar fi conștientizarea respirației, transmutarea și eliberarea energiilor stătute, integrarea temerilor, fricilor, îndoielilor sau masochismului în sinele divin. Un capitol aparte este rezervat gândurilor și implanturilor mentale, deoarece ele au o contribuție importantă la starea noastră de zi cu zi, la disfuncțiile și bolile care pot apărea în viețile noastre. Adăugând la toate acestea un mini program care ne ajută să ne armonizăm și să fim în echilibru cu energiile, autoarea ne crează toate premizele pentru a putea deveni proprii noștri vindecători.Volumul **
DE LA SUFERINȚĂ LA VINDECARE ** Eliberarea conștientă a emoțiilor din trecut În volumul De la suferință la vindecare ** Eliberarea conștientă a emoțiilor din trecut, autoarea ne prezintă metode cu ajutorul cărora ne împrietenim cu trecutul nostru și descoperim cum să-l acceptăm, folosindu-ne de afirmații, tehnici de transmutare și metode de integrare. Deoarece trecutul are o influență puternică, prin emoțiile negative resimțite în momentul manifestării evenimentelor, autoarea alocă un spațiu generos prezentării emoțiilor de bază și modului în care putem să ne eliberăm conștient de acestea. Prezentând legătura dintre ego și anumite manifestări precum frica, victimizarea și atașamentul, Ella Ihtus ne arată cum putem să ne desprindem de traumele trecutului îmblânzind, educând și integrând egoul. Autoarea continuă procesul cunoașterii de sine făcând o incursiune în anatomia energetică, descriind corpurile subtile, chakrele principale și dezvăluind modul în care funcționarea defectuoasă a acestora ne influențează negativ viața pe toate planurile. La sfârșitul cărții, autoarea vine în sprijinul cititorilor cu un întreg capitol de afirmații ce au rolul de a elibera de balast trecutul apropiat și îndepărtat. Ella Ihtus încheie cartea într-un ton optimist, integrând o serie de întrebări menite să scoată la iveală dorințe adormite, ce ne conduc către o viață trăită ușor, frumos și bine.De la Suferință la Vindecare – vol. I+II
NOTA: Cartile pot fi comandate si separat.
„Am murit de nenumărate ori pentru a mă renaște, precum pasărea Phoenix din propria sa cenușă. Au fost zile în care zăceam nemișcată, plângând neîncetat, însă am trăit și frânturi de fericire și bucurie, care creșteau în fiecare zi, cu cât eliberam mai mult din bagajul pe care-l cară sufletul meu.” ~ Ella IhtusVolumul *
DE LA SUFERINȚĂ LA VINDECARE * Soluții de bază pentru regăsirea sufletului „De la suferință la vindecare * Soluții de bază pentru regăsirea sufletului” este o carte născută din conștientizările și experiențele autoarei, rezultate din munca interioară săvârșită pe parcursul a multor ani. Ella Ihtus ne prezintă elementele de bază descoperite și ne dăruiește uneltele ajutătoare pe care le putem folosi, astfel încât să putem asimila intr-un mod cât mai ușor conștientizarea, iertarea, acceptarea, starea de prezență, pentru a putea elibera rănile trecutului și energia stătută din interior, pentru a nu mai acumula și atrage noi lecții cauzatoare de suferință. Metoda de lucru prezentată include atât autosugestionarea prin folosirea afirmațiilor, cât și alte tehnici complementare, cum ar fi conștientizarea respirației, transmutarea și eliberarea energiilor stătute, integrarea temerilor, fricilor, îndoielilor sau masochismului în sinele divin. Un capitol aparte este rezervat gândurilor și implanturilor mentale, deoarece ele au o contribuție importantă la starea noastră de zi cu zi, la disfuncțiile și bolile care pot apărea în viețile noastre. Adăugând la toate acestea un mini program care ne ajută să ne armonizăm și să fim în echilibru cu energiile, autoarea ne crează toate premizele pentru a putea deveni proprii noștri vindecători.Volumul **
DE LA SUFERINȚĂ LA VINDECARE ** Eliberarea conștientă a emoțiilor din trecut În volumul De la suferință la vindecare ** Eliberarea conștientă a emoțiilor din trecut, autoarea ne prezintă metode cu ajutorul cărora ne împrietenim cu trecutul nostru și descoperim cum să-l acceptăm, folosindu-ne de afirmații, tehnici de transmutare și metode de integrare. Deoarece trecutul are o influență puternică, prin emoțiile negative resimțite în momentul manifestării evenimentelor, autoarea alocă un spațiu generos prezentării emoțiilor de bază și modului în care putem să ne eliberăm conștient de acestea. Prezentând legătura dintre ego și anumite manifestări precum frica, victimizarea și atașamentul, Ella Ihtus ne arată cum putem să ne desprindem de traumele trecutului îmblânzind, educând și integrând egoul. Autoarea continuă procesul cunoașterii de sine făcând o incursiune în anatomia energetică, descriind corpurile subtile, chakrele principale și dezvăluind modul în care funcționarea defectuoasă a acestora ne influențează negativ viața pe toate planurile. La sfârșitul cărții, autoarea vine în sprijinul cititorilor cu un întreg capitol de afirmații ce au rolul de a elibera de balast trecutul apropiat și îndepărtat. Ella Ihtus încheie cartea într-un ton optimist, integrând o serie de întrebări menite să scoată la iveală dorințe adormite, ce ne conduc către o viață trăită ușor, frumos și bine.O RĂSFĂȚAT-A VIEȚII
„Anii pe care i-am trăit în sânu’ dragostei bunicilor și în mijlocu’ naturii, în strâns legământ cu tot ceea ce se naște și moare sub înaltu’ cerului sfânt, m-au învățat ce-nseamnă să fiu o răsfățat-a vieții...”
– Andreea E Dumitru
O RĂSFĂȚAT-A VIEȚII - Memorii dintr-un crâmpei de Rai
Ancora minții și, mai cu seamă, a sufletului autoarei este schițată în paginile acestei cărți, pentru a amăgi uitarea și pentru a ne întinde și nouă, s-avem la purtător, un crâmpei de Rai și un îndemn la viață! Ca să rămână scris negru pe alb că există Raiul pe Pământ, și e la îndemâna orișicui vrea să îl vadă. Fiecare dintre noi l-am primit, ne-am primit la naștere și propriul crâmpei de Rai... și așa cum am uitat de unde am venit, am uitat și darurile noastre... „Cartea-mi de debut s-a cerut singură să fie despre primii pași pe lumea asta, ca în firescul tuturor, cei dintâi au fost cei însemnați, dar și cei mai plini de însemnătate... Fiecare dintre cei care vor gusta amintirile-mi despre răsfăț își vor aminti și își vor recunoaște propriul crâmpei de Rai și doar așa îl vom aduce în văzul tuturor și pe Pământ... și ne vom fi desăvârșit menirea...” - Andreea E DumitruO RĂSFĂȚAT-A VIEȚII
„Anii pe care i-am trăit în sânu’ dragostei bunicilor și în mijlocu’ naturii, în strâns legământ cu tot ceea ce se naște și moare sub înaltu’ cerului sfânt, m-au învățat ce-nseamnă să fiu o răsfățat-a vieții...”
– Andreea E Dumitru
O RĂSFĂȚAT-A VIEȚII - Memorii dintr-un crâmpei de Rai
Ancora minții și, mai cu seamă, a sufletului autoarei este schițată în paginile acestei cărți, pentru a amăgi uitarea și pentru a ne întinde și nouă, s-avem la purtător, un crâmpei de Rai și un îndemn la viață! Ca să rămână scris negru pe alb că există Raiul pe Pământ, și e la îndemâna orișicui vrea să îl vadă. Fiecare dintre noi l-am primit, ne-am primit la naștere și propriul crâmpei de Rai... și așa cum am uitat de unde am venit, am uitat și darurile noastre... „Cartea-mi de debut s-a cerut singură să fie despre primii pași pe lumea asta, ca în firescul tuturor, cei dintâi au fost cei însemnați, dar și cei mai plini de însemnătate... Fiecare dintre cei care vor gusta amintirile-mi despre răsfăț își vor aminti și își vor recunoaște propriul crâmpei de Rai și doar așa îl vom aduce în văzul tuturor și pe Pământ... și ne vom fi desăvârșit menirea...” - Andreea E DumitruPACHET QUARTO 3 IN 1 – AudioBook, Fișă, Planner
AudioBook + Fișă de lucru + Planner
Descătușează Scriitorul din tine urmând un proces creativ ghidat! Transformă-ți Cunoștințele, Povestea și Mesajul într-un puternic MAGNET pentru CARTEA sau AFACEREA ta. Dacă dorești să lucrezi organizat, nelasând totul la voia întâmplării...- Plannerul QUARTO - 21 Zile din Viața de Scriitor împreuna cu
- Fișa de lucru „Scrie o Poveste în fiecare zi” și
- Audiobookul „Întâlnire cu Muza - 21 Zile de Exerciții Creative pentru scriitori”
- Audiobook „Întâlnire cu Muza” - Program de 21 de Zile de exerciții creative pentru scriitori. (format mp3)
- Fișă de lucru „Scrie o Poveste în fiecare Zi”. Fișa ce te ajută să scrii zilnic câte o poveste. Să-ți inviți zilnic Muza și să nu te mai temi că s-ar putea să rateze întâlnirea. (format pdf printabil)
- PLANNER „21 Zile din Viata de Scriitor”. Planner UNICAT gândit și construit în 4 părți distincte ce au drept scop descătușarea creativității tale zilnice. (format pdf printabil)
1 - AUDIOBOOK „ÎNTÂLNIRE CU MUZA”
Descătușează Scriitorul din Tine in 21 Zile!
Accepți provocarea și descoperi cum să devii un scriitor creativ si productiv la orice ora din zi și din noapte.
De fiecare dată.
Intră în programul de 21 zile de exerciții creative pentru scriitori!
Iată cele mai importante BENEFICII pe care le ai dacă decizi să TE PROVOCI TIMP DE 21 ZILE.
Sunt rezultate concrete pe care poți să le atingi cu ajutorul programului 🟩 Ai acces la o metodă pe care o poți aplica, nu doar o dată, ci de fiecare dată în care intenționezi să scrii. 🟩 Doar de tine depinde dacă vrei să devii singurul “stăpân” al Muzei tale. 🟩 Vei scrie zilnic, timp de 21 zile și… acest “ritual” te va transforma într-un scriitor prolific ce trăiește într-un regat magic. Regatul în care nu exista obstacole. În special cele datorate lipsei de experiență. 🟩 Înveți să planifici, să gestionezi și să structurezi un proiect al vieții tale care până acum părea foarte greu, dacă nu imposibil, de dus până la capăt. 🟩 Vei căpăta încredere în scriitorul ce stă ascuns în adâncul inimii tale și această încredere te va ajuta să scrii, în sfârșit, cartea ta. Carte prin care îți vei impresiona familia, cunoscuții, clienții și cititorii datorită informațiilor pe care poți să le dăruiești oamenilor, în dorința ta de a avea o lume mai bună pe această planetă. 🟩 Înveți cum să te folosești de rutina scrierii zilnice astfel încât să devii un scriitor nonfiction fără să mai aștepți să vină “momentul potrivit”. CUPRINSUL AUDIOBOOKULUI 🔵 Introducere – Cand haosul se lasa controlat 🔵 Capitolul 1 – Ziua Zero 1.1 – Cultivarea unui obicei 1.2 – Detalii organizatorice 🔵 Capitolul 2 – 21 Zile de exercitii creative 2.1 – Ziua 1 – Promisiunea 2.2 – Ziua 2 – Ai deschis robinetul? 2.3 – Ziua 3 – Povestea ce-ti apare in cale 2.4 – Ziua 4 – O poveste de succes 2.5 – Ziua 5 – Dilema unei scene 2.6 – Ziua 6 – Cine se plange de lipsa timpului? 2.7 – Ziua 7 – Cele doua meserii ale scriitorului 2.8 – Ziua 8 – Momentul adevarului 2.9 – Ziua 9 – Echilibrarea energiilor 2.10 – Ziua 10 – Argumente si contra argumente 2.11 – Ziua 11 – Cum vrei sa scrii? 2.12 – Ziua 12 – Momentul potrivit 2.13 – Ziua 13 – Daca te temi ca nu stii a scrie 2.14 – Ziua 14 – Ce dai la schimb? 2.15 – Ziua 15 – Cat de usoara este viata de scriitor 2.16 – Ziua 16 – Sindromul impostorului 2.17 – Ziua 17 – Locul in care esti mai creativ 2.18 – Ziua 18 – Exercitiu de imaginatie 2.19 – Ziua 19 – Stand pe ganduri a obiceiurile nocive 2.20 – Ziua 20 – Momentul bilantului 2.21 – Ziua 21 – Inchidem cercul 🔵 Capitolul 3 – Ritual audio pentru scriitori 3.1 – Ritual audio 21 zile varianta 1 3.2 – Ritual audio 21 zile varianta 2 3.3 – Ritual audio 21 zile varianta 3 🔵 Capitolul 4 – Meditatii ghidate 4.1 – Organizeaza-ti timpul alocat scrierii 4.2 – Atinge-ti scopul de a scrie o carte. 4.3 – Care carte o scrii prima?2 - FIȘĂ DE LUCRU „SCRIE O POVESTE ÎN FIECARE ZI”
Am creat pentru tine În acest pachet de 21 zile, o Fisă de lucru care să te ajute să scrii.
Să scrii zilnic câte o poveste. Să-ți inviți zilnic Muza și să nu te mai temi că s-ar putea să rateze întâlnirea.
Ce îți propun eu, în acest eBook – Fișă de lucru și care este soluția concretă?
Ei bine…
🔵 Îți propun să te autoprovoci să scrii zilnic câte o poveste. Că este o poveste fiction sau nonfiction… doar tu hotărăști.
🔵 Și pentru a nu te lăsa pradă întâmplării, îți pun la dispoziție fișa de lucru pe care eu o folosesc. Fie ca scriu un articol mai amplu, fie că lucrez la o carte ce include memorii. Ale mele sau ale altor oameni.
🔵 În concluzie, anterior scrierii unei povești completează această fișă de lucru.
🔵 Vei vedea cât de ușor îți va fi să o scrii dacă ți-ai clarificat gândurile.
3 - PLANNER QUARTO „21 ZILE DIN VIAȚA DE SCRIITOR”
Am gândit si construit pentru tine un PLANNER UNICAT. Nu-l vei găsi nicăieri în altă parte. L-am proiectat să fie... nu doar o unealtă de nădejde pentru tine în programul de 21 de zile ci, în plus... să scoată tot ce e mai bun din tine atunci când vine vorba despre scrierea zilnică.
🔵 Cu un cuprins de 93 pagini, PLANNERUL este gândit în 4 părți distincte ale căror scop comun răsare armonios din împletirea rezultatelor pe care le obții din:
- Zilele Scriitorului
- Obiectivele zilei
- Motivația zilei
- Inspirația zilei
PACHET QUARTO 3 IN 1 – AudioBook, Fișă, Planner

Recenzii
Nu există recenzii până acum.