MIHAELA GHEORGHE

Am fost binecuvântată cu darul de a mă bucura de dulceața vieții. Și-am învățat s-o caut și s-o gust.

După mulți ani de viață, când credeam că înțelesesem ceva din a trăi, totul s-a ras și s-au sădit în mine noi semințe, din care au ieșit cântece, dansuri și povești...
Am scris povești, le-am spus în cafenele, am căutat, alături de tovarăși buni de drum, cărări spre miezul nostru, pentru a ne ști, desface și înflori...

Mă las în aventura asta numită viață, gustând cu lăcomie fiecare clipă (am învățat pe pragul morții fără-prețul vieții) și din când în când mai pun în cuvinte ce minuni descopăr.
Cumva, fără să îmi dau seama, m-am trezit că umblu cu ușurință prin adâncurile mele, dar și ale altora, și-mi place când ieșim împreună la lumină, cu darurile primite pe parcursul lucrului cu Umbra.
E lucru fără de sfârșit lucrul cu sine, dar călătoriile lăuntrice sunt fascinante și pe cât sunt de adânci, pe atât sunt de magice, puternice și generoase perlele scoase din scoică.

Poveștile au venit la început după călătoria în Peru, și primele le-am pus aici:

http://ceai-si-cafea-de-dimineata.blogspot.com/

Văzănd ce mult s-a scurs de-atunci, îmi spun ca da, trebuie să iau din nou penița...