O RĂSFĂȚAT-A VIEȚII
69,93 lei
„O răsfățat-a vieții – Memorii dintr-un crâmpei de Rai” este o carte, pe care, autoarea o compară cu o ancoră a minții și, mai ales, a sufletului său. O carte, prin intermediul căreia, Andreea E Dumitru ne dăruiește un crâmpei de Rai și un îndemn la viață.
În stoc

„Anii pe care i-am trăit în sânu’ dragostei bunicilor și în mijlocu’ naturii, în strâns legământ cu tot ceea ce se naște și moare sub înaltu’ cerului sfânt, m-au învățat ce-nseamnă să fiu o răsfățat-a vieții…”
– Andreea E Dumitru
O RĂSFĂȚAT-A VIEȚII – Memorii dintr-un crâmpei de Rai
Ancora minții și, mai cu seamă, a sufletului autoarei este schițată în paginile acestei cărți, pentru a amăgi uitarea și pentru a ne întinde și nouă, s-avem la purtător, un crâmpei de Rai și un îndemn la viață!
Ca să rămână scris negru pe alb că există Raiul pe Pământ, și e la îndemâna orișicui vrea să îl vadă. Fiecare dintre noi l-am primit, ne-am primit la naștere și propriul crâmpei de Rai… și așa cum am uitat de unde am venit, am uitat și darurile noastre…
„Cartea-mi de debut s-a cerut singură să fie despre primii pași pe lumea asta, ca în firescul tuturor, cei dintâi au fost cei însemnați, dar și cei mai plini de însemnătate…
Fiecare dintre cei care vor gusta amintirile-mi despre răsfăț își vor aminti și își vor recunoaște propriul crâmpei de Rai și doar așa îl vom aduce în văzul tuturor și pe Pământ… și ne vom fi desăvârșit menirea…” – Andreea E Dumitru
4 recenzii pentru O RĂSFĂȚAT-A VIEȚII
Informații despre carte
S-ar putea să-ți placă și…
ANTOLOGIA de JAD – Un Nou Început [vol. 1]
Autori: A.STAEL Delaoana Cinderella Mimi Roșca Cătălina Ilieș Maria Salvan Raluca Irimie Raluca Bănuță Adina Nedelea Angela E. Ifrim Mihaela Anghel Stanca Solomon Mihai Dumbravă Monica Moldovan Nicoleta Trăilescu Mihaela Zaharencu Andreea E Dumitru Florina Popa Dumșe Alexandra Vasilache Diana-Corina Cherșa Oana Mihaela Căpățînă
Coordonator antologie: Mirela Carmen Stancu

FEMEIE ȘI MAMĂ ÎNTRE DOUĂ SECOLE
Femeie și Mamă între două Secole[/caption]– Maria Salvan
Cartea „Femeie și mamă între două secole” este un cânt de recunoștință, un omagiu adus femeii și mamei din toate timpurile dar și un ghid în care autoarea, Maria Salvan, ne împărtășește experiențe din propria-i călătorie prin viață.Propunându-și să ajungă la inimile femeilor, ea ne împărtășește… nu doar fragmente din jurnal său de viață, ci și o mare parte din lecțiile învățate de-a lungul drumului parcurs, transformările profunde pe care le-a trăit și modul în care a reușit să-și sculpteze destinul, într-o lume în continuă schimbare.Prin cuvinte bine ticluite și bazându-se pe o experiență vastă, Maria Salvan ne dăruiește mai mult decât o carte… o resursă valoroasă pentru orice femeie ce alege să-și umple viața cu lumină și bucurie… pășind pe calea rescrierii propriei povești.FEMEIE ȘI MAMĂ ÎNTRE DOUĂ SECOLE
Femeie și Mamă între două Secole[/caption]– Maria Salvan
Cartea „Femeie și mamă între două secole” este un cânt de recunoștință, un omagiu adus femeii și mamei din toate timpurile dar și un ghid în care autoarea, Maria Salvan, ne împărtășește experiențe din propria-i călătorie prin viață.Propunându-și să ajungă la inimile femeilor, ea ne împărtășește… nu doar fragmente din jurnal său de viață, ci și o mare parte din lecțiile învățate de-a lungul drumului parcurs, transformările profunde pe care le-a trăit și modul în care a reușit să-și sculpteze destinul, într-o lume în continuă schimbare.Prin cuvinte bine ticluite și bazându-se pe o experiență vastă, Maria Salvan ne dăruiește mai mult decât o carte… o resursă valoroasă pentru orice femeie ce alege să-și umple viața cu lumină și bucurie… pășind pe calea rescrierii propriei povești.EȘTI SCRIITOR! Scapă de Frică – Ghid Practic
- descoperi cum să scrii o carte când nu ai timp și nici încredere în tine;
- afli cum să anihilezi temerile ce îți blochează Calea către Prima TA Carte;
- descoperi cum să te împrietenești cu propria-ți Muză;
- găsești cei 43 pași pe care i-am făcut atunci am scris prima mea carte;
- afli ce metode alternative poți folosi pentru a-ți îmbunătăți lumea interioară, eliminând stresul, în timp ce scrii;
- înveți cum să menții vie inspirația și ce ai de făcut dacă se lasă așteptată;
- transformi mindsetul ce te oprește să devii autor de carte, poziționându-te la nesfârșit în starea de așteptare a momentului potrivit.
EȘTI SCRIITOR! Scapă de Frică – Ghid Practic

Produse similare
VIAȚĂ CU AROMĂ DE COACHING
- Mirela-Carmen Stancu, Coach pentru Autori
„Această carte este o colecție de momente de agonie și extaz. Pe alocuri vei râde, pe alocuri, poate, vei plânge. La final va fi ca și cum ai văzut un film, uneori cu iz de telenovelă, alteori cu iz de film motivațional. Eu am în mine un pic din amândouă. Cartea este o colecție de povești despre trezirea interioară și conține tehnici și instrumente de coaching, pe cât de simple, pe atât de eficiente. Le-am folosit pe fiecare în parte, pe pielea mea.”- Andreea Iulia Manolică, Autor

ÎNVAȚĂ SĂ VORBEȘTI CU IUBIRE
ÎNVAȚĂ SĂ VORBEȘTI CU IUBIRE
Canalele Ionice TRPM8 – Implicații în adenocarcinomul pancreatic
DESPRE AUTOARE
[caption id="attachment_5473" align="aligncenter" width="300"]
Roxana Ștefania Drăgan[/caption] Pasiunea pentru biologie a prins contur pe perioada anilor de licență și a transformat această experiență a studentului în profesie.Încă din primul an de master în Neurobiologie, Roxana Ștefania Drăgan a simțit chemarea în lumea cercetătorilor, iar de aici a fost doar un pas până la intrarea, efectivă, în laboratorul de celule și începerea acestui drum.Începând cu anul 2014, celulele pancreatice tumorale din laborator au devenit chemare și au început căutările și descoperirile markerilor tumorali, experimentele “in vitro” și cercetarea amănunțită a domeniului.Studiile au continuat pe parcursul anilor de doctorat, culminând cu articole științifice publicate în reviste de specialitate și teza de doctorat care este dovada tuturor experimentelor și descoperirilor efectuate pe parcursul anilor.Canalele Ionice TRPM8 – Implicații în adenocarcinomul pancreatic
DESPRE AUTOARE
[caption id="attachment_5473" align="aligncenter" width="300"]
Roxana Ștefania Drăgan[/caption] Pasiunea pentru biologie a prins contur pe perioada anilor de licență și a transformat această experiență a studentului în profesie.Încă din primul an de master în Neurobiologie, Roxana Ștefania Drăgan a simțit chemarea în lumea cercetătorilor, iar de aici a fost doar un pas până la intrarea, efectivă, în laboratorul de celule și începerea acestui drum.Începând cu anul 2014, celulele pancreatice tumorale din laborator au devenit chemare și au început căutările și descoperirile markerilor tumorali, experimentele “in vitro” și cercetarea amănunțită a domeniului.Studiile au continuat pe parcursul anilor de doctorat, culminând cu articole științifice publicate în reviste de specialitate și teza de doctorat care este dovada tuturor experimentelor și descoperirilor efectuate pe parcursul anilor.

![ANTOLOGIA de JAD - Un Nou Început [vol. 1] 3 ANTOLOGIA de JAD mockup](https://edituraquarto.ro/wp-content/uploads/2024/04/ANTOLOGIA-de-JAD-mockup.jpg)

Stoica Alina (proprietar verificat) –
Această carte m-a făcut să-mi retrăiesc copilăria, dar și să fiu părtașă la cea a autoarei. Am fost uimită să constat cu câte ipostaze m-am identificat, căte asemănări de locuri și trăriri am regăsit pe tot parcursul cărții, deși provenim din zone geografice diferite. Prin descrierile deosebite și cuvintele bine alese, m-am reîntors în timp, la propria-mi copilărie, am râs și plâns de dorul bunicilor și al satului din care provin.
Toate povestile m-au uns pe suflet și m-au făcut să realizez ce norocoasă am fost că am putut avea parte de ,,viața la țară”.
Angela Ifrim (proprietar verificat) –
Am citit această carte fără să sar un cuvânt măcar darămite un rând sau, Doamne ferește, o pagină. Am admirat mult iscusința cu care Andreea E Dumitru a reușit să transcrie graiul moldovenesc.Pe măsură ce citeam zâmbeam sau lăcrimam, simțeam gustul magiunului de prune afumat sau al laptelui proaspăt muls, al fânului proaspăăt cosit. Mi-am amintit și eu de bunicii mei în putere, harnici nevoie mare, dar și slăbiți și covârșiți de trecerea anilor.. Narațiunea cărții este splendidă, captivantă și mai ales cursivă ca apa Putnei. Am admirat talentul de povestitor al autoarei și felul în care a îmbinat reportajul cu amintirile din copilărie. Cartea a fost ca un balsam cu parfum de regina nopții pentru mine. Sentimentul care m-a dominat pe tot parcursul cărții a fost recunoștința față de autoare și față de bunicii mei.
Mocanu Oana (proprietar verificat) –
Aceasta carte nu este doar o lectura placuta, ci si o comoara emotionala, care va ramane aproape de inima oricui a avut vreodata un loc numit „acasa”. O recomand cu caldura tuturor celor care isi doresc sa se lase cuprinsi de nostalgie si de amintiri de neuitat!
Amintirile ei nu sunt doar ale ei, sunt si ale noastre, impartasite cu multa recunoatinta si iubire fata de cei care ne au influentat vietile!
Mihai Leonard –
Cartea evoca “varsta de aur” a copilariei, perioada plină de curiozitate si dezvoltare sociala.
Intamplarile se intind de-a lungul a trei generatii. De asemenea e descrisa evolutia modului lor de gandire.
Cel mai mult m-au atras pasajele narative.