Despre poveștile mele din antologia S.I.M.T. Calea Către Carte. Pe Muchie de Poveste
Față de celelalte antologii, povestirile publicate acum au apărut, așa cum vă spuneam, ca un răspuns la niște provocări / exerciții de scriere propuse de Mona. Nu au fost neapărat ceva spontan, niște idei încolțite în minte din semințe împrăștiate cine știe când. Însă au fost scrise la fel ca toate celelalte: cu o bucată de suflet prinsă în ele. Nu aș intra prea mult în detalii. Aș vrea ca voi să (re)citiți povestirile și să îmi spuneți cum le-ați simțit. Totuși, nu le pot lăsa să treacă așa, neobservate, deci vă las totuși câteva cuvinte despre fiecare poveste așa cum o văd eu:
- Oriana e despre temerile de scriitor, despre superstiții și conflicte cu Gândul Meschin din mintea oricărui creator aflat la început de drum;
- California Dreamin’ tratează diferența de vârstă într-o relație și neîmplinirile care pot apărea uneori de o parte sau de alta a cuplului;
- Lucruri pe care nu le poți ascunde e o poveste inspirată din serialele cu narcotraficanți, povestea unui arest și a unui secret păstrat timp de decenii;
- Țintește-i inima și apasă pe trăgaci! este una dintre cele mai mari provocări ale mele. A trebuit să scriem un text care să fie diferit, să ne scoată în afara zonei de confort. Așa că am ales să scriu un text la persoana a II-a, o poveste senzuală despre un vis teribil.
Pe lângă aceste patru povești a mai trebuit, totuși să scriu și ceva nou, ceva ce nu ați mai citit pe nicăieri: o mărturisire. A trebuit să scriu despre scris așa că am scris cum el mi-a fost „buncăr pentru suflet” de-a lungul anilor. A fost… eliberator, mi-am ucis ceva demoni!
Despre poveștile colegelor mele de antologie și alte surprize pe calea către carte
După cum ați văzut deja, am fost într-o companie destul de plăcută. Cu unele dintre autoare m-am mai întâlnit între coperți de carte, dar cu altele a fost prima dată. Și ce m-am bucurat că a fost așa!
Antologia se deschide cu textele Danielei Alistar pe care am admirat-o mereu. Se folosește de natură în așa mod încât te simți aruncat în mijlocul poveștii, efectiv simți ce scrie. Dintre poveștile ei, preferata mea a fost Străina, un text care efectiv mi-a stârnit zâmbete.
Ramona Badea vine la rând cu scrieri din alte lumi. Povestirile ei sunt presărate din plin cu fantezie. Preferata mea? Prințesa Soraya, am adorat lupta interioară a eroinei și planul ei bine pus la punct. Mi-ar fi plăcut chiar și o continuare!
Următoarea, Florina Popa Dumșe scrie cu căldură, iar din textele ei mereu răzbește pasiunea pentru dezvoltarea personală. Dintre poveștile ei cuprinse în antologia S.I.M.T. Calea Către Carte. Pe Muchie de Poveste am rezonat cel mai mult cu Într-o zi se manifestă ADIO – o întâmplare dureroasă care lasă un gol în inima oricui, un gol cu care te împaci greu…
Lelia Iancu are un stil aparte care deja îmi e familiar. Îmi dau seama repede dacă un text îi aparține. Textele ei au mereu o notă psihologică sau spirituală, iar Enigma din spatele justiției e o demonstrație superbă a talentului ei de a născoci povești surprinzătoare și imprevizibile.
Oana Lambrache a fost o surpriză pentru mine. Da, știam că poate scrie, doar îi citeam blogul! Însă nu am mai citit proză scrisă de ea (dacă nu mă înșel acestea au fost primele ei încercări). Chiar și dacă nu o știi bine pe Oana, deduci cu ușurință din ce a scris că are o înclinație către mister și suspans. Preferata mea dintre poveștile ei a fost Ceața: un viitor sumbru și o luminiță la capătul tunelului. M-a dus cu gândul un pic la The Last of Us.
Cealaltă Oană, Oana Pană, în schimb, nu m-a surprins. Știam deja cum scrie: presărând suflet din belșug printre cuvintele ei. Eu și ea, povestea care mi-a plăcut cel mai mult dintre textele de aici, e o dovadă vie a unei sensibilități aparte și a unei atenții desăvârșite acordate sondării sufletului uman.
Theodora-Raluca Păun, din ce știu, are experiență în auditare și, prin urmare, doi ochi ageri cărora nu le scapă nimic. Proza ei e presărată cu detalii minuțioase în pur stil balzacian (la fel, din ce știu, îl adoră pe Balzac). Din ce a scris ea, cel mai mult mi-a plăcut Dansul – o descriere minuțioasă a unui dans lasciv care bagă în păcat orice privitor!
Și ultima, dar nu cea din urmă, e Almona Țilea. Tot ce scrie ea are parfum de Grecia, de aer sărat de mare, de… vacanță. Când mă gândesc la textele ei din antologia S.I.M.T. Calea Către Carte. Pe Muchie de Poveste
unul îmi vine imediat în minte. Ba chiar l-am reținut de când această carte era doar o idee îndrăzneață. Vorbesc despre Invitația. Scrisă într-un stil franc, fără floricele artistice, povestirea nu doar că este un exemplu excelent al stilului scriitoricesc al Almonei, ci și al spiritului ei liber, neinteresat de părerea altora.
Însă antologia S.I.M.T mai conține ceva, pe lângă povestiri. Așa cum eu am scris despre temerile mele legate de scris, la fel au scris și colegele mele. Astfel, am realizat că nu suntem așa diferite, deși fiecare are stilul ei și propriile înclinații literare.
În plus, pe lângă textele noastre, M.C. Simon a venit cu cinci sfaturi legate de activitatea scriitoricească menite să îi ajute pe cei la început de drum și nu numai. Practic, o adăugare interesantă ce face proiectul S.I.M.T. Calea Către Carte. Pe Muchie de Poveste și mai special!
În încheiere, pot doar să sper că veți citi și voi cartea și-mi veți lăsa o părere despre textele mele și nu numai.
